O persoană cu dependență folosește o substanță sau se angajează într-un comportament, ale căror efecte recompensatoare oferă un stimulent convingător de a repeta activitatea, în ciuda consecințelor dăunătoare. Dependența poate implica utilizarea substanțelor precum alcoolul, inhalanții, opioizii, cocaina și nicotina sau comportamente precum jocurile de noroc.

Există dovezi conform cărora comportamentele dependente au în comun trăsături neurobiologice esențiale: implică intens căile de recompensare și întărire ale creierului, care implică un neurotransmițător- dopamina. Și, în concordanță cu alte stări extrem de motivante, ele conduc la tăierea sinapselor din cortexul prefrontal, zona cea mai înalt funcțională a creierului, astfel încât atenția este foarte concentrată pe indicii legate de substanța sau activitatea țintă. Este important să știm că astfel de modificări ale creierului sunt reversibile după întreruperea consumului de substanță sau a comportamentului.
Atât tulburările de consum de substanță, cât și jocul patologic de noroc au o probabilitate crescută de a fi însoțite de afecțiuni de sănătate mintală, cum ar fi depresia și anxietatea, sau alte probleme preexistente. Tulburările de consum de substanță și jocul patologic de noroc nu numai că implică aceleași mecanisme cerebrale, ci răspund la multe dintre aceleași abordări de tratament.

Tulburările de consum de substanță, cât și jocul patologic de noroc sunt cauzele complexe care afectează recompensarea, întărirea, motivația și sistemele de memorie ale creierului. Se caracterizează printr-un control slab al impulsului; afectarea socială, care implică întreruperea activităților și relațiilor cotidiene si impulsul irezistibil(craving). Continuarea consumului este de obicei dăunătoare atât relațiilor, cât și obligațiilor la locul de muncă sau la școală.

Toate dependențele au capacitatea de a induce un sentiment de disperare și sentimente de eșec, precum și rușine și vinovăție, însă cercetările arată că recuperarea este regula mai degrabă decât excepția. Există multe căi de recuperare. Indivizii pot realiza o funcționare fizică, psihologică și socială îmbunătățită pe cont propriu - așa-numita recuperare naturală. Alții beneficiază de sprijinul rețelelor comunitare sau peer-based. Și alții încă optează pentru recuperarea clinică apelând la serviciile unor profesioniști acreditați.

ANXIETATEA sau teama și grija, este o reacție normală la situațiile de stres. Dar, în anumite cazuri, aceasta devine excesivă și poate cauza suferințe și spaime de situații obișnuite, zilnice. Acest tip de anxietate persistentă este numit Tulburarea “Anxietății Generalizate”.

Alte tulburări similare includ atacuri de panică – episoade severe de anxietate, care au loc ca răspuns la anumiți stimuli declanșatori – și Tulburarea Obsesiv-Compulsivă, care se caracterizează prin gânduri obsedante sau compulsii și desfășurarea unui comportament specific (de ex.spălatul mainilor).

Anxietatea apare frecvent odată cu depresia, ambele constituind cele doua fețe ale tulburării. Precum depresia, anxietatea se manifestă atât la femei, cât și la bărbați.

În general, anxietatea apare prima, deseori în timpul copilariei. Se dovedește că atât factorul biologic cât și mediul înconjurător pot contribui la declanșarea ei. Multe persoane pot avea o predispoziție genetică spre anxietate, totuși existența acestui factor nu este suficientă pentru ca tulburarea să se dezvolte. Tulburarea mai poate fi declanșată în urma unor experiențe traumatizante timpurii.

Grijile exagerate, gândurile negre și lipsa speranțelor în diverse situații necunoscute, elemente caracteristice anxietătii, sunt deseori însoțite de simptome fizice. Acestea includ: mușchi încordați, dureri de cap, crampe stomacale și urinare frecventă. Terapiile comportamentale cu sau fără medicație, pentru a controla simptomele, s-au dovedit de o mare eficacitate împotriva anxietății, mai ales la copii.

DEPRESIA este o afecțiune care se manifestă sub diferite forme – de la depresia majoră și episoade depresive periodice (SAD) , la distimie (depresie cronică, cu simptome mai puțin severe, dar de durată mai mare) și tulburare bipolară. Depresia afectează din ce în ce mai multe persoane în întreaga lume, afectând concentrarea, motivația si multe alte aspecte ale vieții cotidiene.

Depresia este o afecțiune complexă, care implică multe sisteme ale corpului, inclusiv sistemul imunitar, fie ca o cauză, fie ca efect. Întrerupe somnul și interferează cu apetitul; în unele cazuri, provoacă pierderea în greutate; la alții, contribuie la creșterea în greutate. Datorită complexității sale, o înțelegere deplină a depresiei este considerată evazivă.

Există dovezi că o dietă săracă în nutrienți, cum ar fi omega3, și afecțiuni ale intestinelor sunt direct corelate cu depresia. Desigur că depresia presupune stări și gânduri, nu doar chimia corporală, și generează durere nu doar pentru cei care suferă de ea, dar și pentru cei apropiați.

Persoanele aflate în depresie nu prezintă toate simptomele acesteia. Unii experimentează doar câteva dintre ele, unii mai multe. Severitatea simptomelor variază de la individ la individ și chiar de la o perioadă la alta:
- Stare persistentă de tristețe, anxietate, și senzație de gol; - Pesimism și lipsa speranței;
- Sentimente de vinovăție, neajutorare sau lipsit de valoare; - Pierderea interesului in hobby-uri și activități care în trecut erau aducătoare de plăcere, inclusiv sexul;
- Energie scăzută, oboseală;
- Dificultate în concentrare, memorie si rememorare sau în luarea deciziilor;
- Insomnie sau somnie;
- Scăderea sau creșterea apetitului și luarea sau scăderea în greutate;
- Gânduri suicidale și încercări de suicid;
- Neliniște și iritabilitate
- Simptome fizice persistente ce nu răspund la tratament medicamentos, cum ar fi: dureri de cap, tulburări digestive si durere cronică.

Chiar și în cazurile cele mai severe, depresia este tratabilă. Tratarea depresiei încă din stadiile incipiente poate preveni sau diminua posibilele episoade recurente, având în vedere că, dese ori, are un caracter ciclic. Psihoterapia dă rezultate în combinație cu tratamentul medicamentos și în lipsa acestuia.

Mindfulness – Antrenarea stării de conștiență si conștientizare a prezentului și acceptarea sentimentelor, gândurilor si senzațiilor corporale fără a le cataloga drept bune sau rele prin meditație este o metodă cu rezultate notabile ce poate opri afundarea și chiar debutul depresiei prin deconcentrarea atenției de pe gândurile negative repetitive care deseori pun în mișcare spirala ce coboară starea de spirit.

Toți experimentăm din când în când perioade mai triste și mai puțin optimiste, dar depresia este o stare mai persistentă cu gânduri negative, perspectivă generala mohorâtă si lipsă de energie. Acestea nu reprezintă semne ale unei personalități slabe sau o stare din care se poate ieși doar cu ajutorul dorinței si voinței. Persoanele care suferă de depresie nu pot „pur și simplu” să se adune și să se pună pe picioare. În ciuda faptului că este dureroasă, depresia își are și scopul său pozitiv, forțând persoana să se concentreze asupra problemelor existente în viața sa, ca un preludiu pentru rezolvarea lor.

MINDFULNESS – Mindfulness este o stare în care atenția este activă și concentrată pe prezent. În starea mindful avem capacitatea de a observa cu atenție gândurile, sentimentele și senzațiile corporale fără a le cataloga ca fiind bune sau rele. În loc să lăsam viața să treacă pe lângă noi, prin mindfulness trăim momentul conștientizând experiența prezentă, în aici și acum, nelăsându-ne să ne pierdem în oscilația între trecut și anticiparea viitorului.

STRESUL se referă, în general, la două lucruri: pe de o parte la percepția din punct de vedere psihologic a presiunii și, pe de altă parte, la modul în care organismul răspunde la această presiune, răspuns care implică mai multe sisteme: de la metabolism până la mușchi sau memorie. Deși, semnalată hormonal, percepția primejdiei declanșează un sistem automat de răspuns, cunoscut sub numele “fight-or-flight”, care pregătește animalele să aleagă dacă să accepte o provocare sau să fugă de ea.

Un episod stresant – dacă este un fenomen extern, de exemplu, apariția neașteptată a unui șarpe în calea ta, sau a unul nou coleg de muncă, teama de a-ți pierde slujba când șeful țipă la tine – declanșează o cascadă de hormoni, inclusiv adrenalină și cortizon, care se răspandește în corp, accelerând bătăile inimii și circulația sângelui, acumulând grăsimile și zahărul în scopul eliminării rapide a energiei, concentrând atenția, pregătind mușchii să reacționeze și altele. În general, este nevoie să treacă un timp pentru ca organismul să se calmeze, după ce răspunsul la stres a fost declanșat.

Salvarea vieții, ca răspuns la stres, înseamnă a rezolva în cel mai scurt timp probleme vitale, și nu dificultăți de durată, cum ar fi problemele zilnice de trafic sau problemele în căsnicie. Reacția repetată și prelungită la stres, o caracteristică a vieții moderne, poate provoca efecte nocive atât fizice, cât și psihice, inclusiv boli de inimă și depresie.

În ultimii zeci de ani, un număr crescut de studii au demonstrat cât este de importantă angrenarea în activități care diminuează răspunsul la stres, de la meditații yoga până la activități de solicitare fizică intensă.

Deoarece răspunsul la stres pornește de la nivelul creierului, cu percepția stresului, cercetătorii caută acum calea cea mai eficace de a diminua stresul, prin schimbarea percepției anumitor situații, în primul rând pentru ca ele să nu mai fie văzute ca stresante.

Studiile arată că, ajutându-i pe oameni să privescă anumite situații (de exemplu: examenele finale) ca fiind solicitante, din perspectiva exigenței necesare, decât provocatoare de teamă sau competiție, îi protejează de efectele negative ale stresului, generându-le pe cele pozitive, în special concentrarea atenției și o mai rapidă procesare a informațiilor.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că, schimbând mentalitatea privind stresul, efectele lui nu numai că sunt minimalizate dar atât productivitatea cât și performanțele sunt îmbunatățite.

A fi bolnav critic este o experiență fizică și emoțională copleșitoare. Bineînțeles, având în vedere această experiență prin care trece un pacient , este nevoie de timp pentru a se recupera. Cum vă simțiți și cât durează să vă reveniți va depinde de tipul de boală pe care l-ați avut și de cât timp ați fost bolnav. După externarea dintr-o unitate de terapie intensivă (ATI), în mod frecvent, se fac resimțite următoarele:
• Stare de slăbiciune fizică. Chiar și a face lucruri simple, cum ar fi să te îmbraci, să te miști sau să ieși din baie poate necesita un efort enorm.
• Oboseala. S-ar putea să vă simțiți epuizați și să simțiți nevoia de a dormi mai mult decât în mod normal.
• Amorțeală.
• Dificultate în a respira la efort ușor, cum ar fi mersul pe scări.
• Modificări ale aspectului fizic, care ar putea include modificări ale aspectului părului, pielii sau unghiilor. S-ar putea să vă recuperați și după cicatricile chirurgicale.
• Vocea răgușită, mai ales dacă ați avut un tub pentru a respira. • Efecte asupra modului în care te simți mental. Este posibil să aveți pierderi ușoare ale memoriei sau să vă chinuiți dacă citiți mai mult de câteva fraze. Este firesc să simțiți că ați avea o minte încețoșată și să vă străduiți să vă concentrați asupra unui lucru sau să faceți ceva.
• Schimbării emoționale, incluzând iritabilitate, depresie sau anxietate. S-ar putea să nu aveți chef să ieșiți sau, atunci când o faceți, s-ar putea să vă simțiți copleșiți în locurile aglomerate.

Îngrijorări copleșitoare, cum ar fi îngrijorarea cu privire la faptul că vă veți îmbolnăvi din nou sau îngrijorarea că nu vă veți recupera niciodată. S-ar putea să vă faceți griji despre felul în care va fost afectată sănătatea mentală: de exemplu, vă faceți griji cu privire la halucinațiile pe care le-ați fi putut avea în spital.

Recuperarea poate dura mai mult decât v-ați putea aștepta. Simptomele precum slăbiciunea musculară pot persista chiar și la șase luni după externarea din spital.

Ce este tulburarea de stres posttraumatic TSPT (PTSD)? TSPT (PTSD) descrie o colecție de simptome pe care unele persoane le au după ce viața le-a fost pusă în pericol sau în cazul în care a existat o situație , în urma căreia au suferit răni grave.

De asemenea, s-ar putea să simțiți la fel, atunci când asistați, ca martor, la evenimente prin care trece o persoană apropiată - cum ar fi să observi acea persoană aflată la terapie intensivă.

Evenimentele traumatice care pot apărea în timpul internării în spital pot include:
• Momente în care credeai că vei muri.
• Experiențe medicale înfricoșătoare, invazive sau dureroase. • Momente în care ai primit vești proaste și ai avut gânduri despre ce a însemnat acest lucru pentru tine sau pentru cei pe care îi iubești.
• Halucinații cauzate de medicamente, delir sau alte boli.
• Experiențe în care te-ai simțit neputincios sau în care ai simțit că nu ești ajutat.
• Experiențe în care erați conștient de moartea altor persoane. În timpul evenimentului traumatic este normal să simțiți emoții puternice și senzații corporale sau să aveți gânduri înspăimântătoare.

După tratamentul acordat într-o secție ATI, TSPT (PTSD) apare aproximativ la 1 din 5 persoane.

Prin definiție, dacă sunteți admis într-o unitate de terapie intensivă, atunci sunteți într-o condiție medicală foarte proastă. Tratamentul în terapie intensivă este invaziv și implică o mulțime de echipamente de specialitate.

Există multe aspecte ale medicinei de îngrijire critică care pot contribui la dezvoltarea ulterioară a PTSD.

PTSD provoacă și menține un distres atât de mare datorită modurilor în care ați interpretat evenimentele care vi s-au întâmplat.

Deși PTSD creează un distres foarte mare, din fericire este o afecțiune foarte tratabilă. Primul pas în depășirea PTSD este să înțelegem cum rămâne „blocat” și de ce nu trece de la sine. Interpretările iraționale ale evenimentelor vă pot menține „blocat”. Tratamentele psihologice pentru PTSD implică actualizarea oricăror semnificații iraționale ale traumei. Psihologii au dezvoltat un mod foarte util de abordare al PTSD care ajută la refacerea puzzle-ului.