Copiii nu sunt pur și simplu mici adulți. Psihoterapia lor nu poate fi privită ca o terapie pentru adulți la scală redusă; etapele lor de dezvoltare, mediile în care se dezvoltă, motivele pentru intrarea în terapie și alți factori relevanți necesită o abordare diferită, dacă nu creativă, a terapiei.

Un factor important, ce conduce la o abordare diferențiată, în cadrul terapiei copilului față de terapia pentru adulți, îl constituie faptul că, personalitatea copilului, cel mai probabil, este în formare și nu este la fel de definită precum cea a unui adult.

Copilul, ale cărui mecanisme de apărare nu sunt la fel de bine stabilite, este mai flexibil și mai supus influenței terapeutice odată ce relația și cooperarea sunt stabilite.
Personalitatea se dezvoltă și se schimbă rapid, oferind un potențial mai mare de schimbare.

Dar, în același timp, această situație ne arată un client oarecum mai labil și poate determina răspunsuri inconsistente în sesiunea de terapie.